luni, 9 aprilie 2018

Întotdeauna o lume mai bună!



 Suntem noi înșine persoane responsabile de ceea ce simțim cu adevarat, de tot ceea ce este în jurul nostru și relațiile cu acestea dar și relația cu noi înșine? Relațiile cu alte persoane sunt de fapt relațiile cu noi înșine. Ceea ce credem despre alții este ceea ce credem despre noi înșine. Este o reflexie a ceea ce gândim și credem despre ce este în jurul nostru.

  ”Noi nu putem spune că trăim cu adevărat decât în acele momente în care inima noastră devine conștientă de comorile sale”
   
  Altfel spus, ca să avem o lume mai bună și s-o vedem altfel, trebuie să ne revizuim lumea noastră interioara, ceea ce simțim și ceea ce gândim. Ca să facem o schimbare în viața noastră trebuie să ne schimbăm pe noi înșine, ceea ce ne mulțumește și ceea ce ne-am dori pe viitor.

  Ne întoarcem întotdeauna fața spre recunoștință. Ea este cea care ne face să vedem lumea cu alți ochi, să ne bucurăm de ceea ce avem, de ceea ce suntem și să îndreptăm ceea ce este rău. Lumea întotdeauna este bună, atât cât o înțelegem și cât îi dăm voie să fie, dar mai ales de felul cum o percepem.

Sursă foto: Internet
Gabriela Bogdan

vineri, 23 martie 2018

O viață de împliniri, satisfacții și bucurii.



  Dacă pornim de la ceea ce nu ne dorim și ajungem să înțelegem ce ne dorim cu adevarat, înseamnă că am ințeles că viața înseamnă să ne simțim bine, să fim împliniți și să avem satisfacții și bucurii.
Dar oricât de bine ne-am simți, ea mai poate fi oricând îmbunătațită, pentru că dorințele nu se termină niciodată. O data ce ne-am dat seama și am conștientizat că ceea ce gândim este esența a ceea ce apare în viata noastră, atunci vor aparea întotdeauna dorințe noi, dorințe de cunoaștere și experiențe.


  "Chiar dacă ești un cutezător înverșunat de experiențe și cunoașteri, viața ta nu se limitează la atât -ai nevoie de împliniri, satisfacții și bucurii".


     Această cunoaștere o deținem doar noi înșine aici și acum, o putere pe care o putem accesa oriunde și oricând pentru a ne bucura de o experiență de viață plină de bunăstare, împliniri, satisfacții și bucurii. Această putere pe care o deținem există în interiorul nostru, pe care, atunci când o accesăm ne umplem de recunoștință și entuziasm. Recunoștința trebuie să facă parte din viața noastră, care, cu cât o folosim mai mult, cu atât viața noastră va înflori plină cu împliniri, satisfacții și bucurii.

Sursă foto:Internet
Gabriela Bogdan

miercuri, 7 martie 2018

Cele mai frumoase momente în această zi!




  Să-i oferim acestei zile una dintre cele mai frumoase momente a femeii și să presărăm cele mai bune condimente pentru o zi cu savoare. Dacă selectăm doar ce ne răsfață și ne face să ne simțim bine alături de cei dragi, va rezulta o zi magnifică plină de iubire infinită. Dacă descoperim o nouă perspectivă asupra noastră ca femeie și ne acceptăm și ne iubim așa cum suntem, vom avea parte de o zi miraculoasă. O zi de-a dreptul a bucuriei,  în care de-a lungul timpului ( anilor) ne-a făcut să fim puternice, frumoase, dar mai presus de orice, încrezătoare în propriile puteri. În tot acest timp, femeile din ziua de astăzi au puterea să facă și să îndrepte multe lucruri.

Putem crea momente frumoase în această zi specială, indiferent de posibilități materiale sau de oamenii din viata noastră. In această zi de 8 martie, timpul se opreste în loc pentru ca fiecare femeie să o sărbătorească pășind cu încrederea unui nou început, pline de grație, de optimism, de frumusețe, si de iubirea căreia nimic nu ar putea să meargă înainte și tot ce poate să însemne pentru cei dragi.


 Haideți dragele mele să ne dăm seama că, indiferent de ce am făcut și ce nu am apucat să facem, indiferent de cadouri și statut social, suntem perfecte așa cum suntem, aici și acum și să sărbătorim o zi cu adevărat specială.
                              La mulți ani - Ziua Internațională a Femeii!
                              Happy woman's day

Sursă foto: Internet
Gabriela Bogdan

vineri, 23 februarie 2018

Să înțelegem lumea în care trăim!



 Prin intermediul ochilor traduci vibrațiile în imagini. prin intermediul urechilor traduci vibrațiile în sunete pe care le auzi. Chiar și nasul, limba și varful degetelor tale traduc vibrații în miros, gust și simț tactil. Aceste simțuri te ajută să înțelegi lumea ta. Dar, de departe, cel mai sofisticat interpret vibrațional de care dispui sunt emoțiile tale.
Esther și Jerry Hicks


  Trebuie să fim de acord cu aceste afirmații de mai sus, deoarece fiecare persoană interpretează diferit tot ceea ce vede, aude, simte și miroase. Emoțiile noastre depind de aceste simturi, mai ales în funcție de starea de spirit. Acum ca niciodată, ne putem folosi emoțiile într-un mod pozitiv, chiar si deliberat, atunci când emoțile noastre sunt negative. Cu noile emoții, cele pozitive ne putem crea armonia vieții. Prin întelegerea emoțiilor despre ce se întâmplă cu noi înșine putem înțelege lumea în care trăim, ce ne dorim și ce nu ne dorim, adică acele sentimente de dorință sau de lipsa ei. Tot ce contribuie ca răspuns al emoțiilor și vibraților pe care le emitem, este legea Atracției, cea mai puternică lege din Univers, care răspunde fără excepție, indiferent că ne dorim sau nu. Folosindu-ne emoțiile, simțind clipă de clipă felul în care ne simțim vom înțelege, nu doar persoana noastră, ci și persoanele care ne înconjoară. Astfel, vom putea să înțelegem lumea în care trăim, fără să ne mai întrebăm ” de ce”, doar să răspundem, să știm că noi deținem controlul asupra experiențelor de viață.

Sursă foto: Internet
Gabriela Bogdan

vineri, 9 februarie 2018

Să nu ratăm momentul prezent!

 

  Altfel spus, unii oameni sunt înebuniți după lucruri materiale, vor cu orice preț să aibă cutare obiect, cutare lucru, aleargă după dragoste, după iubire. Nu este rău că ne dorim ceva, atât timp cât suntem conștienți că fac parte din viața noastră și că vrem mai mult. Nu trebuie să credem că lucrurile materiale și alergatul după diverse obiecte sau situații aduce fericirea. Nu trebuie să alergăm dupa ele. Tot ce trebuie să facem este să fim mai conștienți de ceea ce avem deja, în timp ce ne dorim mai mult. Este o diferența mare între aceste doua adevăruri.  Cu cât ne simțim mai bine acum în momentul prezent cu atât vom atrage ceea ce ne dorim cu adevărat. Iar aprecierea momentului prezent ne umple de entuziasm, ne dă o stare de spirit pozitivă, ne simțim bine în pielea noastră și tot ce vedem ni se mai pare mai frumos.

  Dacă ne dorim cu orice preț ceva,chiar dacă le vom avea nu ne vom simți bine. Ne vom dori din ce în ce mai mult, nu din prisma energiilor pozitive ci din prisma lipsei, al energiilor negative .Dacă luăm decizia să ne simțim bine în orice împrejurare și să fi mai conștienți de ceea ce avem deja, toate lucrurile pe care le dorim vor veni singure.

  Dar ce înseamnă momentul prezent? Momentul prezent înseamnă atunci când conștientizăm tot ceea ce facem, tot ce este în jurul nostru, atunci când privim soarele și luna, norii și vântul, un copilas, o albinuță și tot ce este afară și înăuntru, este acea minunare când simțim cu adevarat că trăim.
 De aceea, tot ce trebuie să facem este să nu ratăm momentul prezent. Când apreciem momentul prezent, când ținem cont de el, să-l prețuim și să-l iubim așa cum este, următorul moment atrage după sine alte situații de care să ne bucurăm, în timp ce noi arătăm iubire și recunostință pentru fiecare moment nou, pentru clipa de față.

Gabriela Bogdan

vineri, 2 februarie 2018

Tot ce ne face să ne simțim bine, este o dorință autentică.



  Cu alte cuvinte, orice dorință autentică ne face să ne simțim bine. Doar ne gândim la ea și deja o vedem împlintă. Starea de bine este esențială în viața noastră, iar sentimentul unei dorințe trebuie să ne facă să ne simțim bine. Dacă nu ne simțim bine atunci când ne gândim la dorință, înseamnă că ori nu este ceea ce ne dorim cu adevărat, ori ne gândim la lipsa ei, nu la îndeplinire, adică să avem convingerea că o dată ce în suflet s-a născut o dorință, se va împlini.

  Atunci cănd ne gândim la dorință trebuie să ne exprimăm sentimentul aprecierii și cel al recunoștinței înainte ca dorința să se implinească. Știm că sentimentele de iubire, apreciere, credință și recunoștință sunt cele mai puternice emoții pozitive. Când avem aceste sentimente, emoțiile ne arată cât de înalte sunt vibrațiile gândului emis și ne arată că suntem în direcția bună spre dorință. Dar se poate și invers, să nu fim pe drumul cel bun din cauză că, în timp ce ne gândim la dorință, emoțiile noastre pot fi de lipsă, emoții negative, deci vibrații de calitate joasă pe care energia ei își va pierde puterea de călătorie.

  Atunci când ne simțim bine, avem încredere în noi înșine și invers, când avem încredere în noi înșine, noi ne simțim bine, avem credință și acceptăm călătoria. Atunci când deținem aceste puteri interioare, Legea Atracției va căuta orice mijloc pentru a transforma dorința într-o formă fizică. Dar de fapt nici nu ne interesează cum procedează legea atracției, in ce fel și când, atâta timp cât ne simțim bine atunci când ne gândim la dorință.

  Dorința autentică inseamnă o dorintă pe care o dorim cu adevărat, ne dă o stare sufletească pozitivă, o stare de spirit pozitivă, ne simțim bine când ne gândim la ea, ne imaginam diverse scene în care punem suflet, emoții, putem vedea, chiar și mirosi, ce mai, este cu adevarat o dorință autentică pentru că simțim asta, simțim în tot corpul că asa este. Și nu în ultimul rând, o vedem implinită cu ochiul minții fără a opune rezistență, neîncredere și nesiguranță.

Sursă foto: Internet
Gabriela Bogdan

vineri, 26 ianuarie 2018

Gândurile nu acționează imediat!



 Cât de minunat! Trebuie doar să constientizăm acest lucru, dacă am învățat până acum despre natura gândurilor. Noi nu putem deține controlul tuturor gândurilor, dar putem să simțim emoțiile când suntem bine și când suntem mai puțin bine. De aici rezultă că, gândurile nu au efect imediat. Putem să ne schimbăm gândurile de câte ori dorim.

  Chiar dacă gândurile nu acționează imediat asupra realității noastre, dacă un singur gând emis de noi este susținut o perioadă suficient de mare asupra unui subiect, atunci aceste vibrații emise gândului predominant, începe să atragă alte gânduri și idei de același fel, conform legii Atractiei. Si cu cât energia lor continuă, legea atractiei atrage alte gânduri si idei similare si tot asa, până când gândul emis devine un gând puternic pentru a începe să ia formă fizică. Dar sa nu uităm că, gândul este susținut de o emoție si este cea mai mare putere si energie care poate inconjura tot universul, pentru că atunci când emitem un gând, emitem o vibratie. Iar această vibrație are o anumită frecvență care trebuie să fie pe aceeași lungime de undă cu dorintele noastre.
.
  De aceea, putem fi bucuroși că gândurile nu au efect imediat, important este ceea ce gândim si să conștientizăm acest lucru.

Sursa foto: Internet
Gabriela Bogdan

vineri, 19 ianuarie 2018

Haideți să ne instruim subconștientul!


 " Indiferent de ceea ce mintea presupune și crede că este adevărat, subconștientul va accepta și va pune în practică. Să crezi în noroc, în inspirație divină, în acțiuni potrivite și în toate binecuvântările vieții. Ești conducatorul propriului tău suflet ( subconștientul ) și ești stăpân pe propria soartă.
     Ține minte, ai capacitatea de a alege ! Alege viața ! Alege dragostea ! Alege sănătatea ! Alege fericirea" !
                      Joseph Murphy

   Cu alte cuvinte, subconștientul atrage și primește toate gândurile și emoțiile pe care le emitem. De aceea noi avem puterea să ne controlăm gândurile. Să respingem găndurile negative ca să nu poată să ne conducă viața. Să alegem voit acele gânduri care ne fac să ne simțim bine, să alegem deliberat acele gânduri care le vrem să ne modeleze viitorul. Noi nu putem să ne controlam mintea subconștientă în totalitate, dar putem să-i transmitem toate gândurile noastre de fericire, de pace, de iubire, de ințelepciune, de creativitate și toate gândurile pe care le vrem să ne modeleze viitorul.

    Un citat foarte frumos care mi-a placut al lui Napoleon Hill, zicea că " mintea subconștientă reprezintă veriga de legatură între mintea limitată a omului si Inteligența Infinită".
    Cu alte cuvinte, noi putem să-i transmitem minții subconștiente orice dorintă sau plan care dorim să-l vedem în realitatea noastră , iar ea transmite mai departe Universului. Dupa cum am văzut gândul este o forma de energie, o vibrație.

   In acest fel au loc adevaratele rugaciuni. Puțini oameni cunosc cu adevarat cum putem transmite Universului ceea ce ne dorim, dorințele noastre puternice și arzatoare, prin rugăciuni.
   Ca subconștientul să stie ce ne dorim, este să-i transmitem, să-i dăm ordine deliberat și repetat cu perseverență și credință.

   Totul începe cu un gând, pe care, cu ajutorul imaginației, ii dăm forma concreta si planul de acțiune. Și acest gând să fie însoțit de credintă, de convingerea că se va împlini.

Sursa foto: Internet
Gabriela Bogdan

joi, 11 ianuarie 2018

Poți să schimbi starea negativă cu una pozitivă!



  Constientizând momentul prezent și stările sufletești pe care le avem, putem schimba punctul de atracție cu o simplă intrebare:” Nu ar fi placut daca? ”... . Aceasta întrebare face să emitem deliberat altfel de vibrații ale emoțiilor, mai îmbunătățite. Iar acestea pot schimba punctul de atracție care este întotdeauna momentul prezent. Si schimbând momentul prezent al unei situatii negative, schimbăm esența gândurilor negative care tind sa ia formă fizica. Aceste energii negative se opresc și astfel ne schimbăm punctul de atracție în ceva pozitiv, mai bun, mai măreț.

  Esther si Jerry Hicks ne învață cum putem depași o situație negativă, schimbându-ne punctul de atracție cu un simplu joc:
- Nu ar fi plăcut dacă traficul ar fi fluent și am călători minunat?
-Nu ar fi plăcut dacă as avea o zi productiva la serviciu?
-Nu ar fi plăcut dacă aș întâlni cel mai grozav partener care să mă adore așa cum și eu îl ador?
-Nu ar fi plăcut dacă metabolismul meu ar începe să coopereze mai mult cu mine?
-Nu ar fi plăcut dacă aș putea avea din nou greutatea pe care o aveam la vârsta de ...?
-Nu ar fi plăcut dacă toate celulele corpului meu ar coopera cu imaginea mentala pe care o am despre mine?
-Nu ar fi plăcut dacă puterea corpului meu de ardere a grăsimilor ar crește și acest proces va deveni facil, aproape fără efort?
-Nu ar fi plăcut dacă dorințele pe care le am de mult timp ar începe să apară la orizont ca un far călăuzitor?

 Acest joc și multe alte întrebări construite de noi le putem aplica în ce domeniu al vieții dorim sau pur și simplu in fiecare moment prezent.

Sursa foto: Internet
Gabriela Bogdan

Întotdeauna o lume mai bună!

 Suntem noi înșine persoane responsabile de ceea ce simțim cu adevarat, de tot ceea ce este în jurul nostru și relațiile cu acestea dar ...