vineri, 29 noiembrie 2013

Valoarea timpului.


   

 Pentru că noi îi dăm valoare timpului și pentru că se apropie sărbătorile de iarnă , e important să ne gândim cum să valorificăm eficient timpul, pentru aceste momente fericite ale sărbătorilor.
 În fiecare zi sunt aceleași ore, aceleași minute și secunde. Să folosim timpul eficient, să-l apreciem și să-i dăm valoarea meritată. Să fim calmi atunci când ne facem programul și când împărțim sarcinile.
 Dacă ne deschidem mintea spre noi orizonturi, putem să folosim timpul înțelept, astfel încât, într-o zi întreaga să putem realiza cât mai multe activități. De aceea este foarte important ca activitățile noastre să fie făcute în funcție de priorități și să reușim să realizăm cât mai multe din lista priorităților.
 Pentru mine , timpul este foarte calculat și optez pentru a fi calmă și fericită, pentru că am înainte o viață întreagă. Timpul întotdeauna este în favoarea noastră, astfel încât, dacă suntem conștienti de acest timp care uneori trece prea repede, alteori trece foarte greu și știm să valorificăm aceste diferențe, înseamna că-i dăm valoarea cuvenită, astfel încât să fim mulțumiți de activitățile făcute cu drag.
   Dumnezeu ne-a dat acest dar, ca să-l folosim înțelept, plini de energie și fericire în locul și la momentul potrivit.

Sursă foto: Internet
Gabriela Bogdan

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Pentru Crăciun, folosește doar aromele potrivite!

   În timp ce se apropie luna decembrie, majoritatea oamenilor încep să se agite, să alerge după cumpărături, să-și facă planuri pe care nu ...