luni, 28 octombrie 2013

Despre Legea Vidului și a Prosperității.


   " Natura nu suportă vidul"

 Cercetătorul Daniel Ursescu afirma, că noi, când spunem vid, ne imaginăm că nu este nimic acolo, dar fizica cuantică modernă ne arată că vidul are o structură - este format din particule virtuale, care pe durate foarte scurte de timp, se pot materializa și apoi se recontopesc cu vidul. În prezența unor câmpuri electromagnetice foarte mari, aceste particule virtuale care forfotesc în vid, pot fi aduse la ființă și făcute să rămână reale în lumea noastră.

 Ca să înțelegem mai bine, această lege afirmă să renunțăm la tot ce-i vechi și să facem loc la altele noi. Mai bine zis, este vorba despre lucruri care nu ne mai sunt de folos, haine, cât și gândurile noastre negative care ne macină.
  Așa deci, trebuie să ne eliberăm de ceea ce nu ne mai trebuie, de ceea ce ocupa locul în plus ca să facem loc la altele noi, cât și la gânduri pozitive și creatoare .


Sursă foto: Internet
Gabriela Bogdan           
 

vineri, 25 octombrie 2013

Lumea Gândului.


   

Legea Atracției din Lumea Gândului a fost formulată pentru prima dată in anul 1906, William Walker Atkinson o descria în cartea sa Tought Vibration of Attraction in the Thought World, unde explica că se vorbește foarte mult de legea gravitației care aduce și ține mai aproape atomii din care este creată materia, dar evităm Legea Atracției din Lumea Gândului. Această lege minunată care aduce aproape de noi dorințele sau frica, care ne face viețile frumoase sau care le dărâmă.
Nu vom putea înțelege că Gândul este o forță, o energie, cu o putere de atracție mare, decât atunci când vom înțelege ce se întâmplă în viața noastră, pe care acum o vedem neclară.
Când o să înțelegem cu adevărat convingerile care ne limitează, atunci vom putea să aplicăm conștient Legea Atracției.
                   Nu există excepție de la această lege!

Sursă foto: Internet

luni, 21 octombrie 2013

Universul nu ne întreabă, el ne ajută !



               
Viața este ușoară, noi primim esența gândurilor noastre pe care le emitem.
Noi răspundem de tot ce se întâmplă în viața noastră
Noi putem să alegem o stare interioară echilibrată, de calm și o stare de bine
Această stare se transmite și în viața noastră
Noi acceptăm ceea ce credem cu tărie despre noi și despre viață.
  Cum sună aceste afirmații ?
Toate aceste afirmații dovedesc că Universul ne ajută și ne amplifică  orice gând pe care îl emitem și în care credem cu tărie. Universul nu ne întreabă și nu ne critică. El execută întocmai convingerile noastre care se reflectă în propria noastră viață. Tot ce avem acum sunt gândurile din trecut, dar tot ce contează este momentul prezent. În acest moment al prezentului noi ne făurim viitorul. În acest moment prezent noi putem să alegem deliberat gânduri despre pace, libertate , fericire, iubire.    

”Nimic nu-l poate opri din a-și atinge țelul pe cel care are o atitudine mentală potrivită ; nimic în lumea asta nu-l poate ajuta pe cel ce manifestă o atitudine mentală greșită.”
                                                                Thomas Jefferson

Sursă foto: Internet
Gabriela Bogdan

vineri, 18 octombrie 2013

Adevărata cauză.


 

  Tot ceea ce avem până acum, a fost atras de noi de atotputernica Lege a Atracției, care ne-a dat pe tavă esența gândurilor pe care le-am emis. Mulți dintre noi dau vina pe cei din jurul lor pentru ghinioane sau insucces.
Adevărata cauză este a noastră. Totul depinde de noi. Ceea ce nu merge bine, nu se află în exteriorul nostru, se află în interiorul nostru :afirmații negative, gânduri negative, stare de spirit negativă, convingeri care ne limitează. Tot ceea ce gândim se reflectă în viața noastră. Cu cât gândurile negative sunt predominante asupra unui subiect, dezbătându-le și întorcându-le pe toate părțile, cu atât le atragem mai mult esența acelor gânduri în viața noastră. Cu cât ne gândim mai mult la acel subiect, cu atât mai mult îl atragem în viața noastră. Adevărata cauză a nenorocului, a ghinionuli si a ceea ce nu merge bine în viața noastră, sunt gândurile noastre. Dar gândurile pot fi schimbate. Avem timp suficient să ne schimbăm gândurile și starea de spirit. Norocul nostru este că legea atracției nu are efect imediat. Dacă conștientizăm și suntem atenți la ceea ce gândim, observăm că toate gândurile negative ne avertizează prin însăși emoțiile noastre. Emoțiile negative care apar ne avertizează că ne gândim la ceva ce nu ne face bine. Noi suntem niște ființe atotputernice care ne creăm singuri realitatea. Dacă vom analiza toata viața noastră de până acum și mai ales gândurile pe care le-am emis, ne vom da seama că într-adevar Legea Atracției funcționează. Noi am atras până acum tot ce avem și tot ce trăim : experiențe, oameni, locuri. Prin aceste gânduri pe care le cultivăm în minte ( pozitive sau negative ), ele pătrund în mintea subconștientă, o influiențează și are loc transmisia - emisie - recepție către univers.


     " Natura a construit omul astfel încât acesta să poată deține un control absolut asupra gândurilor și impresiilor celor cinci simțuri care îi pătrund în subconștient, ceea ce înseamnă că omul exercită întotdeauna această formă de control ".

Sursă foto: Internet
Gabriela Bogdan
   

luni, 14 octombrie 2013

Despre Legea Atracției.


 

 Legea Atracției este o lege a fizicii, cea mai importantă lege a universului și una dintre cele mai importante legi din Lumea Gândului, care atrage lucrurile de care avem nevoie , pentru ca imaginea mentală pe care am creat-o să se transforme într-o realitate fizică. Secretul primirii în planul fizic a rezultatelor dorite de noi este Legea Atracției.
 Tot ce există în univers " crează sau dezintegrează ". Aceasta lege face ca tot ce nu se dezvoltă, să moară. La fel și gândurile noastre. Daca un gând, o dorință nu este "plantată"corect în mintea subconștientă nu se dezvoltă, ea moare.
  Așa cum se vorbește despre Legea Gravitației care ține planetele la locul lor și ține atomii din care este creata materia, așa trebuie să vorbim și să cunoaștem aceasta lege a Atracției care ne ajuta sau nu, să ne îndeplinim dorințele, să atragem ceea ce este necesar pentru noi. Legea Atracției ne construiește sau ne dărâmă viețile în funcție de cum folosim aceste gânduri, aceste vibrații.
 Gândurile pozitive atrag alte gânduri pozitive de același fel și implicit o realitate care să se muleze după aceste gânduri, iar cele negative la fel.
 Legea Atracției este una dintre legile psihologiei, care afirmă că atragem lucrurile la care ne concentrăm cel mai mult.

Sursă foto: Internet
Gabriela Bogdan

vineri, 11 octombrie 2013

Despre Legea Vibratiei.



 Legea Vibrației afirmă că, tot ceea ce există, se află în mișcare de vibrație. Tot ceea ce există se află într-o stare constantă de mișcare, în timp ce starea de repaus sau de inerție nu există.
     Prin această lege universală noi putem să înțelegem fenomenele mentale și spirituale.

 Tot ce există, experiențele pe care le trăim sunt o energie, o vibrație: vibrația sunetului, vibrația percepută când auzim ceva, când vedem sau când atingem. Simțurile noastre traduc aceste vibrații și transmit interpretările acestora. Noi vibrăm pe o frecvență care nu poate fi decât perfectă, de înțelegere, de frumusețe și  de pace. Dacă frecvența noastră nu este de această natură, înseamnă că nu vibrăm pe frecventa bunăstării, a fericirii. Când ne vom da seama de acest adevăr, vom înțelege ce înseamnă " vibrație ". Iar toate astea, tot ce există în noi și pe pământ, au loc aceste vibrații în mișcare controlate de Legea Atracției.
  Emoțiile noastre sunt cele mai puternice vibrații, mai puternice decât cele 5 simțuri pe care le avem. Aceste emotii ne transmit înțelegerea gândurilor noastre care sunt tot vibrații, ceea ce atragem. Cu această ocazie, nu trebuie să înțelegem exact fenomenul vibrațiilor noastre, dar am putea să înțelegem diferența dintre armonie și dizarmonie. Întelegând acestea, vom cunoaste ce emoții avem, ce indică ele și cum să le controlăm constient. Atunci când suntem în armonie, noi ne simțim bine, iar atunci când suntem în dizarmonie, ne simțim rău.

    " Tot ce exista in atmosfera, in sol, in apa si in propriul corp se manifesta prin vibratii aflate in miscare gestionate de atotputernica Lege a atractiei."

Sursa foto: Internet
Gabriela Bogdan

luni, 7 octombrie 2013

Trei legi importante ale Universului.


 Dr. Weinher von Braun a declarat în anul 1976 următoarele : Metoda științifică îi permite omului să afle mai multe despre creație, în timp ce studiul religiei, îi permite omului să-și cunoască mai bine creatorul. Nici o realizare măreață a omului nu ar fi putut exista nici acum, fără credință."

 Legea Polarității și a receptivității afirmă că orice aspect pozitiv are un aspect corespondent negativ, egal cu el .Ambele tipuri de personalități sunt necesare pe pământ, pentru ca oamenii să le poată distinge, alegând între ele.

  Legea vibrației afirmă că tot ceea ce există se află în mișcare de vibrație. Tot ceea ce există se află într-o stare constantă de mișcare, în timp ce starea de repaus sau de inerție nu există.
 
  În temele noastre ne interesează vibrația mentală ( gândul ), care ne ajută să înțelegem mai bine Legea Atracției ,care este o lege a fizicii. Ea afirmă că atragem lucrurile de care avem nevoie pentru ca imaginea mentala pe care am creat-o în minte, să se transforme într-o realitate fizică. Secretul primirii în planul fizic a rezultatelor dorite de noi, este Legea Atracției. Altfel spus, gândurile pozitive atrag alte gânduri pozitive de același fel, iar cele negative atrag gânduri negative de același fel. Atragem esența gândurilor pe care le emitem.


Sursă foto: Internet
Gabriela Bogdan

vineri, 4 octombrie 2013

Afirmație - Totul e perfect în lumea mea


                           

                            " În infinitatea vieții, totul este perfect,
                                         integral și desăvârșit.
                                 Optez acum pentru a-mi privi în față, într-o
                                      stare obiectivă și calmă, vechile tipare
                                 mentale. Îmi propun să mă transform. Eu pot
                                  învăța lucruri noi, căci îmi doresc cu adevărat
                                           să mă schimb.
                                 Mai mult, îmi propun să mă simt bine în
                                  decursul acestui proces. Ori de câte ori voi
                                 descoperi un tipar mental care trebuie eliberat,
                                  mă voi simți ca și cum aș fi găsit o comoară.
                                 Mă vizualizez și simt că mă schimb cu fiecare clipă.
                                 Gândurile nu mai au nici o putere asupra mea
                                  Eu reprezint singura putere în lumea mea
                                       subiectivă, iar acum optez pentru libertate.      
                                             Totul este perfect în lumea mea ".

                                                                            Louise L. Hay

 Scurte afirmații care au rol să ne schimbe starea de spirit, convingerile și viziunea asupra realității. Fiecare afirmație pe care ne-o spunem în fiecare zi, ne face ziua mai frumoasă, ne vindecă și ne luminează. Suntem liberi să facem tot ce ne dorim, dar această libertate costă. Acest preț este libertatea de a gândi pozitiv. În caz contrar, vom fi închiși în propria celulă a minții.

Sursa foto: Internet
Gabriela Bogdan

Pentru Crăciun, folosește doar aromele potrivite!

   În timp ce se apropie luna decembrie, majoritatea oamenilor încep să se agite, să alerge după cumpărături, să-și facă planuri pe care nu ...